EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi
O femeie bolnavă a făcut focul în balcon
Scris de Mariana Constandache Duminică, 04 Mai 2025
Au fost momente de panică printre gălățenii care locuiesc într-un un bloc din Micro 21, după ce de la balconul unuia dintre apartamente au ieșit fum și flăcări, la primele ore ale dimineții de duminică. O vecină în vârstă de 64 de ani, cunoscută cu probleme psihice, a dat foc…
Cum se pot face cărţi de identitate astăzi şi mâine
Scris de Anca Spânu Sâmbătă, 03 Mai 2025
Autorităţile le reamintesc gălăţenilor că, pentru exercitarea dreptului la vot, este necesară prezentarea unui document de identitate aflat în termen de valabilitate. Astfel, pentru a veni în sprijinul cetățenilor români care nu dețin un document valabil, serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor vor funcționa după următorul program: Serviciile…
Cât a scos din buzunar un șofer care a trecut pe roșu. Polițiștii i-au făcut o surpriză
Scris de Mariana Constandache Sâmbătă, 03 Mai 2025
Un șofer din București a ajuns la poliție după ce a fost prins, în Galați, trecând pe culoarea roșie a semaforului. Mașina condusă de bărbatul în vârstă de 39 de ani a fost văzută în zona intersecției străzii Nicolae Bălcescu cu strada Eroilor, de un echipaj al Secției 1. Agenții…
UPDATE. Seby de la Galaţi n-a cântat pe bancnote, ci din suflet la „Românii au talent”
Scris de Anca Melinte Vineri, 02 Mai 2025
„M-am pregătit pentru cea mai frumoasă emisiune, fraților. La mine, vine din suflet ce fac! Eu nu joc teatru, nu sunt Jean Constantin. Eu sunt Seby de la Galați: tradițional, original, şi am venit să fac o cântare frumoasă. Am pregătit un program extraordinar pentru semifinală: doină, horă, brâu autentic…
A plecat dintre noi jurnalistul şi scriitorul Iulian Voicu
Scris de Anca Melinte Vineri, 02 Mai 2025
Umor, spirit, inspiraţie, subtilitate, eleganţă ar fi primele cuvinte care ne vin în minte când ne amintim de jurnalistul şi scriitorul Iulian Voicu, fostul nostru coleg de la ziarul „Viaţa liberă”. E greu să vorbim la timpul trecut despre el. Din păcate, Iulian Voicu s-a stins din viaţă şi se…
Hoț abia eliberat, arestat din nou pentru furt
Scris de Mariana Constandache Vineri, 02 Mai 2025
Un hoț din Galați se dovedește de neoprit, după fiecare eliberare din penitenciar reluându-și ”circuitul” cu și mai multă înverșunare. De 1 mai, individul a ajuns din nou în fața judecătorilor după ce polițiștii l-au reținut pentru că ar fi comis mai multe furturi, majoritatea din magazine, dar și în…
Poza zilei: Cine-a lăsat şanţul în drum?
Scris de Anca Spânu Vineri, 02 Mai 2025
Fotografia alăturată ne-a fost trimisă de un cititor al ziarului nostru, care locuieşte în cartierul Mazepa 2, pe strada Ovidiu. Aşa cum se observă, acolo se află în derulare o lucrare de înlocuire a unor ţevi, beneficiarul fiind Apă Canal. Până aici, nimic nelalocul lui, înlocuirea conductelor este necesară şi,…
Tragedie de 1 Mai. Un bărbat a murit lovit de tren în Gara Barboși
Scris de Mariana Constandache Joi, 01 Mai 2025
Un accident cu urmări extrem de grave a avut loc în după-amiaza zilei de 1 mai, în imediata vecinătate a Gării Barboși din Galați. Trenul care abia plecase din stație, spre Iași, a fost nevoit să-și oprescă brusc călătoria, după ce locomotiva a izbit în plin un bărbat care a…
Autobuzul 24 a revenit pe traseul normal
Scris de Raluca Ichim Joi, 01 Mai 2025
Autobuzul 24, care asigură traseul Shopping City - Damen, a revenit la ruta normală, după ce a fost deviat câteva zile, ca urmare a lucrărilor derulate la intersecția străzilor Aurel Vlaicu și Alba Iulia. Echipele Apă Canal au intervenit după ce a fost semnalată o defecțiune cu risc major de…
Copil de doi ani, căzut într-un canal cu apă. Intervine elicopterul SMURD
Scris de Mariana Constandache Joi, 01 Mai 2025
Incident grav în satul Gefu, comuna Ghidigeni, soldat cu rănirea unui copil în vârstă de 2 ani și 9 luni. S-a întâmplat joi, de 1 mai, micuțul lăsat nesupravegheat pentru câteva momente alunecând într-o gură de canal plină cu apă. Potrivit polițiștilor care au ajuns la fața locului și care…
Incendiu la Profi! Angajații s-au evacuat (GALERIE FOTO)
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 30 Aprilie 2025
S-a dat alarma la magazinul Profi din Micro 18 după ce, în această după-amiază, depozitul punctului comercial a luat foc. Angajații aflați în acel moment în incintă au reușit să fugă în stradă, astfel că nicio persoană nu a avut de suferit din cauza flăcărilor, dar mai ales a dejagărilor…
Pasajul „Dunărea”, tot închis, până pe 5 mai
Scris de Anca Melinte Miercuri, 30 Aprilie 2025
Pentru executarea unor lucrări de reparații, accesul în Pasajul subteran „Dunărea”, din centrul orașului, a fost restricționat, anunțam în ediția de marți, 4 februarie 2025, a cotidianului „Viața liberă”. Închis este pasajul și în prezent, deși, potrivit informațiilor inițiale pe care le-am primit, lucrările ar fi trebuit să dureze aproximativ…
Toate piețele din Galați vor fi deschise pe 1 și 2 mai
Scris de Cristinel Luca Marți, 29 Aprilie 2025
Toate piețele din municipiul Galați vor fi deschise în zilele de 1 și 2 mai, dar și pe 4 mai, când vor avea, evident, program de duminică, ne-a informat conducerea Administrației Piețelor Agroalimentare SA. Orarul de funcționare în piețele gălățene va fi 7.00 - 19.00, pe 1 și 2 mai,…
Unde se mută stațiile de taxi de pe strada Oțelarilor
Scris de Anca Melinte Marți, 29 Aprilie 2025
Pentru că a ieșit de câțiva ani din garanție, după modernizarea cu fonduri europene, strada Oțelarilor face obiectul unor lucrări care nu mai intră în categoria simplelor reparații sau intervenții punctuale. Luni dimineață, o echipă de muncitori lucra pe o porțiune decopertată, pe partea dreaptă a străzii, sensul de mers…
Risc de avarie majoră la rețeaua de apă. Traseul 24 este deviat, iar patru stații, suspendate
Scris de Anca Melinte, Mariana Constandache Marți, 29 Aprilie 2025
Intervenție de urgență la rețeaua de alimentare cu apă potabilă de pe bulevardul George Coșbuc, arteră aflată în plin proces de reabilitare. Echipele Apă Canal intervin în zona intersecției străzilor Aurel Vlaicu și Alba Iulia, unde a fost semnalată o defecțiune cu risc major de a degenera într-o avarie ce…
Conductă de apă reabilitată în Micro 19
Scris de Viaţa liberă Luni, 28 Aprilie 2025
Operatorul regional Apă Canal SA Galaţi a dat startul lucrărilor de reabilitare a unei reţele de apă potabilă din cartierul Micro 19, aflate în perimetrul străzilor Brăilei, Costache Conachi, Laminoriştilor şi Aleea Comerţului. Reţeaua deserveşte blocurile S1, S2, S3, B1, B2, Q1, Q2, Q3, F2, D1, Z1, F4, L1, L2,…
Dezinsecție la sol în municipiul Galaţi, săptămâna viitoare
Scris de Anca Melinte Duminică, 27 Aprilie 2025
Primăria municipiului Galați a anunțat că, în perioada 28-30 aprilie 2025, în intervalul orar 04,00 - 08.00, se va interveni la sol în vederea combaterii căpușelor și a insectelor zburătoare în parcuri, pe Faleza inferioară și superioară, în grădini și locuri de joacă. Se va utiliza substanța Solfac Trio EC…
Gălăţeanul Momo Peter Sanno a revenit la „Românii au talent”: „Dansul, o bătaie de inimă în plus”
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 26 Aprilie 2025
Gălăţeanul Momo Peter Sanno, în vârstă de 44 de ani, a revenit pe scena „Românii au talent”, pe care a strălucit în 2013, ajungând în semifinală. Acum, şi-a spus povestea tulburătoare în paşi de dans.Născut în Galaţi, Momo este dansator profesionist, coregraf, regizor de mișcare scenică și profesor, cu o…
UPDATE: Un șofer cu alcoolemie uriașă a făcut accident pe Brăilei. Decizia procurorului, și mai șocantă
Scris de Mariana Constandache Vineri, 25 Aprilie 2025
UPDATE ora 14.45 - ”În urma prezentării bărbatului de 46 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, în cursul zilei de 25 aprilie a.c., s-a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, a anunțat în urmă cu puțin timp cms. Felicia Tudoran, purtătorul de…
Scriitorul Cristian Fulaş lansează la Galaţi "Forma tăcerii"
Scris de Anca Spânu Vineri, 25 Aprilie 2025
Librăria "Humanitas" Galaţi şi Editura "Litera" vă invită miercuri, 30 aprilie, de la ora 18.00, la lansarea de carte a volumului "Forma tăcerii" de Cristian Fulaş, apărut în colecția "Folio". Evenimentul va avea loc la Librăria "Humanitas" Galați. Alături de autor, vor participa Doru Căstăian, Emil şi Nicoleta Munteanu, profesori…
Încă o restricţie de trafic în municipiul Galaţi
Scris de Anca Melinte Vineri, 25 Aprilie 2025
În perioada 28 aprilie - 2 mai 2025 (luni-vineri), va fi închis traficul auto pe strada Tecuci, pe tronsonul cuprins între bulevardul George Coșbuc și strada Anul Revoluție 1848, anunţă Primăria Galaţi. Restricţia este necesară pentru buna desfășurare a lucrărilor de realizare a obiectivului de investiții „Modernizare bulevardul George Coșbuc,…
Falxuri, sici și bijuterii, expuse la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”
Scris de Raluca Ichim Joi, 24 Aprilie 2025
O expoziţie de excepție va fi găzduit de Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galați. Autorul acesteia, Kristian Dimofte, a intitulat-o sugestiv „Sica de la Bulbuc”. Timp de o lună, în perioada 24 aprilie - 24 mai 2025, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galați va găzdui expoziția de autor…
Eroii, onorați la Cimitirul Eternitatea
Scris de Viaţa liberă Miercuri, 23 Aprilie 2025
Cu ocazia Zilei Forțelor Terestre Române, prefectul județului Galați, Andreea-Anamaria Naggar, și subprefectul Veronica Macri au participat la ceremonialul organizat la Mausoleul Eroilor din Cimitirul „Eternitatea”. Acestea au depus o coroană de flori, omagiind, prin gestul lor, jertfa şi sacrificiul eroilor României. „Am adus un omagiu eroilor care au servit…
Reciclezi ambalaje SGR și ești răsplătit
Scris de Viaţa liberă Miercuri, 23 Aprilie 2025
În perioada 23-25 aprilie 2025, clienții care returnează ambalaje marcate cu simbolul SGR la aparatele de colectare din magazinele Lidl și scanează voucherul generat, împreună cu cardul Lidl Plus, vor primi ulterior un cupon de cumpărături de până la 50 de lei. Valoarea cuponului va fi comunicată prin aplicație în…